Sanofi-aventis îşi reafirmă angajamentul pentru oftalmologie printr-un parteneriat cu Institutul Vederii
Sanofi-aventis (EURONEXT: SAN şi NYSE: SNY) a anunţat recent semnarea oficială a unui acord de cooperare între Fovea Pharmaceuticals, Divizia sa de Oftalmologie, şi Institutul Vederii (Institut de la Vision), unul dintre principalele centre de cercetare a bolilor oftalmologice din Europa, pentru derularea unor activităţi de cercetare în domeniul diagnosticării, prevenirii şi tratării bolilor oculare.
Acest acord are ca scop constituirea unui parteneriat privilegiat între sanofi-aventis şi Institutul Vederii, după modelul de cercetare şi dezvoltare translaţională, şi consolidarea colaborării dintre sanofi-aventis şi organismele care alcătuiesc Institutul Vederii, precum Universitatea Pierre şi Marie Curie (UPMC), INSERM, Institutul Naţional Francez al Sănătăţii şi Cercetării Medicale, şi CNRS, Centrul Naţional Francez pentru Cercetare Ştiinţifică.
Acest parteneriat de cercetare va permite grupului sanofi-aventis să îşi dezvolte în continuare platforma dedicată oftalmologiei, prin extinderea expertizei sale în domenii promiţătoare, pentru a le oferi pacienţilor soluţii inovatoare, mai ales pentru bolile retinei, pentru care nevoile terapeutice rămân imense.
Potrivit acestui acord pe 3 ani, sanofi-aventis va avea acces prioritar la platformele tehnologice ale Institutului Vederii, pentru a derula activităţi de cercetare, şi va sprijini proiecte de cercetare şi colaborare, mai ales în domenii precum regenerarea nervului optic, biologia vasculară, inflamaţia, terapia genică a diferitelor ţesuturi oculare. Sanofi-aventis va primi drepturi mondiale exclusive asupra rezultatelor colaborării. În cazul comercializării, sanofi-aventis ar urma să plătească redevenţe membrilor Institutului Vederii.
“Suntem foarte încântaţi de semnarea acestui contract major, care întăreşte colaborarea diviziei noastre de oftalmologie cu echipele de cercetare din cadrul Institutului Vederii”, a declarat Christopher A. Viehbacher, Chief Executive Officer sanofi-aventis. “Această colaborare va încuraja schimburile reciproce de expertiză tehnică şi know-how, cu obiectivul de a pune la punct terapii inovatoare pentru persoanele cu deficienţe de vedere. Acest acord reflectă ambiţia noastră de a construi o ofertă globală de oftalmologie pentru pacienţi.”
“Principiul care a stat la baza creării Institutului Vederii a fost acela de a reuni într-o singură locaţie cercetători din domeniul cercetării academice şi private, care să împărtăşească cunoştinţe translaţionale, de la cercetarea fundamentală la dezvoltarea clinică”, a declarat Pr. José-Alain Sahel, Directorul Institutului Vederii. “Sunt încântat de acest acord, care ne va permite să ne continuăm colaborarea cu sanofi-aventis, care devine astfel principalul nostru partener industrial. Chiar dacă găsirea unor tratamente inovatoare pentru pacienţii care suferă de boli retinale greu de tratat este plină de provocări, sunt convins că vom reuşi.”
“Acest acord este emblematic deoarece se bazează pe o colaborare extinsă şi aprofundată”, a declarat Pr. Jean-Charles Pomerol, Preşedintele UPMC. “Acesta subliniază, de asemenea, angajamentul puternic al UPMC, INSERM şi CNRS de a se implica în activităţi de cercetare pentru tratarea bolilor oculare, dar şi capacitatea Institutului Vederii de a colabora cu lideri ai industriei.”
Despre bolile oculare
Bolile oculare afectează percepţia vizuală şi pot duce uneori la orbire la unii pacienţi afectaţi de formele severe. În ţările industriale şi emergente, trei boli specifice care pot provoca orbirea sunt considerate prioritare de OMS1: retinopatia diabetică, glaucomul şi degenerarea maculară asociată cu vârsta. Incidenţa retinopatiei diabetice creşte odată cu creşterea numărului de diabetici. În 2010, potrivit OMS, aproximativ 221 milioane de persoane sufereau de diabet la nivel mondial, această boală fiind una dintre cauzele majore ale deficienţelor vizuale. Pe de altă parte, glaucomul a devenit o problemă de sănătate publică din cauza dificultăţilor în diagnosticarea timpurie a bolii şi menţinerii tratamentului pe toată durata vieţii. În fine, degenerarea maculară asociată cu vârsta, cauza majoră a afectării vizuale în ţările industrializate, urmează să crească în următorii ani pe fondul îmbătrânirii populaţiei.
Despre Institutul Vederii
Înfiinţat în 2008 în cadrul Spitalului Naţional de Oftalmologie Quinze-Vingts, unul dintre cele mai importante centre de profil din Europa, şi condus de Pr. José-Alain Sahel, Institutul Vederii reuneşte în aceeaşi locaţie actori majori din cercetarea fundamentală, clinică şi industrială, pe o suprafaţă de 6.000 mp dedicată integral cercetării bolilor oculare umane şi vederii. Mai multe echipe de cercetare de la Universitatea Pierre şi Marie Curie, INSERM şi CNRS lucrează aici, alături de Centrul de Investigare Clinică dedicat în totalitate oftalmologiei. Institutul este găzduit şi gestionat de UPMC, care are un mandat de administrare din partea CNRS şi INSERM. UPMC negociază, gestionează şi monitorizează toate contractele de cercetare ale Institutului Vederii.
Despre Universitatea Pierre şi Marie Curie (UPMC)
UPMC, alături de Universitatea Panthéon-Assas (Paris 2) şi Universitatea Paris Sorbonne (Paris 4), este membru fondator al Fundaţiei pentru Cooperare Ştiinţifică "Sorbonne Universités". Prima universitate franceză în clasamentul Shanghai, UPMC este principalul succesor al Facultăţii de Ştiinţă de la Sorbona, fiind cea mai mare universitate de medicină şi ştiinţă din Franţa. Toate disciplinele ştiinţifice şi medicale majore sunt studiate în diferite locaţii ale universităţii: chimie, electronică, informatică, matematică, mecanică, fizică, geologie şi mediu, ştiinţele vieţii şi medicină. Bugetul consolidat global este de 400 de milioane de euro. Personal: comunitate universitară de 10.800 de angajaţi, din care 5.900 de profesori-cercetători şi cercetători. Studenţi: 31.000 de studenţi, printre care 6.300 de străini. Cercetare: 125 de laboratoare, 19 şcoli doctorale, 6.700 publicaţii pe an, ceea ce înseamnă 10% din producţia franceză, 3.400 de doctoranzi şi 745 de teze susţinute în fiecare an. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm vizitaţi http: // www.upmc.fr/
Despre Fovea Pharmaceuticals, Divizia de Oftalmologie a Grupului sanofi-aventis
Sanofi-aventis are ambiţia de a deveni lider în oftalmologie şi de a se diferenţia prin soluţii inovatoare şi o abordare centrată pe pacient. Fovea Pharmaceuticals, Divizia de Oftalmologie a Grupului, are patru produse în fazele I şi II de dezvoltare. Cele trei produse din Faza II (FOV1101, FOV2302 şi FOV2304) sunt dezvoltate pentru tratarea formei alergice persistente de conjunctivită, edemului macular acut ca urmare a ocluziei venei retinale şi edemului macular cronic datorat retinopatiei diabetice. Al patrulea produs, RetinoStat®, dezvoltat prin parteneriatul dintre sanofi-aventis şi Oxford BioMedica, se află în prezent în faza I de dezvoltare, pentru tratamentul degenerării maculare legată de vârstă. Creată în mai 2005, Fovea Pharmaceuticals este o filială deţinută în totalitate de grupul sanofi-aventis din 2009; compania îşi are sediul la Paris, în incinta Institutului Vederii. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm vizitaţi www.fovea-pharma.com.
Despre sanofi-aventis
Sanofi-aventis, lider mondial în producţia de medicamente, descoperă, dezvoltă şi distribuie soluţii terapeutice pentru a îmbunătăţi viaţa tuturor oamenilor. Sanofi-aventis este cotată la bursele de valori din Paris (EURONEXT: SAN) şi New York (NYSE: SNY). Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi: www.sanofi-aventis.com

